POEME Aspre

SCRISOARE PE SĂPUN

2009-09-22T09:49:00.006-07:00

Lumea deţinutului

Lumea deţinutului mohorât-crăpată
umple celula
patul de fier
ciubărul cu fecale
şi gândul din perete în perete

mucezită cinci paşi înainte cinci înapoi
să nu putrezim
662

numerele din noi se lasă răstite
înpotmolind gâtlejul paznicului
cu dinţi înţepaţi,
sălbăticia de serviciu
în zbierătul gol de sub limbă,
somnul încovoiat pe dunga patului
sub cel de deasupra
Scoală dihanie !

cu faţa în jos pe fierul scheletic
număr loviturile caraliilor
aud până la cinci
următorul ! răguşeşte căpitanul
după regulament

trupul ca un trunchi decapitat
paturile goale schelălăie după morţi
noaptea este fără zile
Stingerea !
Către ce ?

domiciliat 90% în închisoare,
66 de ani
nevasta omorâtă cu singurătatea

nu cereţi nimic
veţi primi contrariul

nu vă mişcaţi
să vă ajungă terciul

pleoapele spală ochi pironiţi

sferturi de pat !
Apelul !

- 1 -

Scrisoare pe săpun

Afişele se lipesc bine - e întuneric ideologic
şi apoi

moartea încleştează lanţuri pe glezne
când păianjenul sinistru şi dureros ţese sângele
închegat în lacăt
când paturile suprapuse câte trei
zdrenţuiesc aerul înţepenit
între vizetă trupuri murdare
şi scânduri bătute pe cer

cheia loveşte fier peste fier
descotorosindu-se de rugina libertăţii
mănâncă nopţi fără zile
târâte

în vânătăile hămesite
pe carnea
împuţinată cu mămăligă şi apă
şiroiesc păduchii striviţi între unghiile
măcinate de ziduri

de tocul uşii metalic se-îndoaie sudalme
ca spinările goale
oasele zvântă sub piele
în rupturile pumnului năduşit de ură

se lăbărţează pe coridoare grajdul unde
ideile îşi usucă vrejurile
priponite la stâlp

adâncite în săpun cuvintele revoltei
ne lasă nespălaţi duhnind a oboseală
doar acul de sârmă roşie rezistă
vârât în pingeaua bocancului
cu talpă de lemn fără şireturi

Scrietoriiii... la interval !!!

original : Jilian Tamaki

- 2 -

POETICA

2009-09-05T13:54:00.007-07:00

Poezie fluture

Disting poezia
când subtextul umblă bezmetic
să mă târască de mână în catacombele involuate
din care se spune că poezia
îşi trage sângele
scurs printre dinţi odată cu frica şi ruşinea
gonesc autostrăzile sub faruri
rafinând drumuri roşii
pe aici trebuie, pe aici, nu abate linia de mijloc,
echilibrul tăiat şi tăiş de-a lungul
sensurilor în teze şi antiteze
da, sunt, mă întreb unde mi-am pierdut poezia
stuchită printre dinţi
ieri cineva spunea că a murit
la fel că byron lenin voiculescu primarul regina
de parcă erau toţi la fel
greşeala sare la pupitru
şi urlă urlă cu părul măciucă
cum să disting poeziaaaaaaaa ?
s-o trag de limbă afară din corp
după ce mi-a tocat visele la belle de nuit
eram, eram năucă sub pendulul bunicii
care scrisese 2-ă poeme goale pe dinăuntru
poezia pluteşte deasupra glasului funebru
ce îi anunţă opacitatea
varsă lacrimi negative din ochi albi
pleacă peste în 2-ă secole
când vom fi uitat destul ca să o luăm
de la capăt cu îmblânzirea scorpiei
cărţile vor ajunge la mal
românia literară dilema veche timpul
am citit că mizeria este un fluture.

- 1 -

Gâtul dintre cer şi pământ

De la prima clipă
care era pătrată
şi scotea un zgomot
literă-vârf literă-vârf
rostogolindu-se către următoarea
nu mai am amintiri

a doua era senină

de la a treia a început
calvarul
pentru că era un număr estetic

o oră şi două şi trei
mi le agăţ cercei
adunând tot mai multe coliere
pe gâtul dintre cer şi pământ

Omorâţi-mă
după aceea începe…

original : ASHLEY WOOD

- 2 -

Crizată

E ziua mea în faţa oglinzii

crizată
sluţesc o boare de zâmbet

lângă vopseaua de păr
nu vreau şampanie

timpul pleacă
strâmbându-se la jgheaburile vremii

oaspeţii cântă la uşă...
copiii se ceartă civilizat-abundent
manâncă chiorâş

cu tortul pe tavă mă-mpiedic de mine

ce caută oamenii ăştia în ziua posomorâtă
când vreau să uit

în pofida mea

original : Gin@

- 3 -

ABUR DE TIMP

2009-08-31T06:48:00.007-07:00

Antipastel

Aştept zăpezi aştept zăpezi
să-şi facă cuib,
în cuvioşia laşităţii toamnei
renaşterea curajului păsării hibernale

ciudate tenebre şuierătoare
stârnind pentru a ucide curcubeiele în faşă
se-aruncă pe la porţi scânteind pietrele
îngheţând suflarea ghirlande
lăsând câinii să le fie dor
de stăpânul milos

frumoşii zei fără răni de peste patul meu
varsă căuşele palmelor
peste trup se topesc fulgii de frig
logoreic timpul se scurge
nu tace nu tace nu tace decât ieri
cojirea minutelor se face rotund-sistematic
fără omisiuni sau neîndemânări
laminor al materiei perfecte ce vine
într-una fără întoarcere
un cer imploră să plutească spre cer

- 1 -

Coji de zile

Stropi de fluturi
preajma purificată
din mari aşezări de ploaie

de-oi rămâne aşa departe
fără foşnet
în oasele cicatrizate
îngrămădesc însingurarea
şi m-apuc să mor
c-an frescele cu coji de zile

www.flickr.com/photos/playingwithpsp/

- 2 -

De-aici începe neştiinţa

(Eu)
sunt degetele condamnate să-ţi-acopere faţa
sunt ţărmurile şerpuind lovite-golite de reflux
sunt mâlul de nisip în care crabii se ascund de lună
sunt cei nebuni şi liniştiţi
mirarea nu mă paşte
sunt capătul cuvântului
tare ca răcoarea
(de-aici începe neştiinţa)
apa perfidă prin care eşti văzut
fără să vezi
neinventatul
porţile tainei se trântesc în balamale

- 3 -

Nicăieri despre durată

Soarele înghiţind crânguri nevinovate
la răsărit moartea răsare înfrigurată
pe când fumul pieziş al spaimelor pâlpâie
candele de circumstanţă
nu învăţasem nicăeri despre durată
astfel treceam prin mai puţine anotimpuri
ce pot fi şi păsări

în ciuturile goale am cunoscut
umbra umedă
ca o amintire a vremurilor bune
pe atunci soarele avea unele
aventuri galante cu alte planete
şi îşi mai întorcea faţa de la noi

moartea soarelui
consecinţa nevăzutului spart
în turme de spaţii străluminate
înţeleptele păsări migratoare alături de zei
ce vor fi însemnând toate acestea
sfârşitul morţii naturale?

original : Jillian Tamaki

- 4 -

Pânza de abur

Merg sau doar patinez cu coada ochiului
din când în când
ucid curcubeiele vinovate de ploile false

m-am născut în prima zi a străluminării
mirările se rostogoleau vâscoase
din punctul massă-materie
unde începea totul
şi dumnezeu chiar

cenuşie monotonă umilă
o rugăciune anume
se despletea lent în toate cântările

oamenii vii sunt candele dureroase
pâlpâie pe dinăuntru prin suflet
pământuri deşarte se înşiră în paradis

zac îndărătul oglinzii pe pânza de-argint
cusută în aburul eclipsei de pleoape
sunt tainicul os al frunţii închegat
prin lege
două hemisfere prin care circulă
întrebările şi răspunsurile
sentimentele şi morala
lumina şi noaptea cea mai lungă din toate

răsuflările galaxiilor
plâng răsucesc trag întorc
în apele negre
nebunele opritele ornice

- 5 -

Poveste din lume

Se adună vremi trecute-pustii
nemaidând fiori feciorelnici măruntelor clipe
însingurarea se-îngrămădeşte spărgând adânc
într-o altă poveste din lume
cu bărbi toiege
cu cruci sabii
vinovate sunt degetele mele
că neuronii s-au împărţit în biserici noduroase
late stângace
şi eu scriu
cu bărbile toiege
cu crucile săbii

- 6 -

Să merg pe toate aş vrea

Peniţa care trebuie să mi se fi împărţit cu celelalte mărfuri
din cântecul ursitoarelor e şubredă
flori mirifice îşi întind ipotezele
să se îmbrace cu adevăr
domnişoara mea de mac
ecuaţiile mele sunt de la capul locului închise
ca şi matematica din Beethoven
precum voia lui grea
lapte de mamă
o cană cu o insulă transparentă în mijloc
deasupra măruntelor clipe
să merg pe toate aş vrea
mintea mea e sedusă
în legănare de bătrân încât să fie fericit
dincolo de verde de tânăr

- 7 -

Un obiect fără capăt

Vârsta cade precum o beznă între soare şi lună
se uită lung
se îndoaie fără excepţie înapoi
chiar mă chinuie ideea unde-o fi viitorul
s-a terminat ?
mă dor unghiile de strâmtoare
am dat cu limba de un obiect fără capăt
nu rămân urme şi mai ales nu este transparent
trag în piept miresme oxidate cu gura altcuiva
şi pare că nu ştie nimeni

cuvinte minuscule se dezbracă
se împrăştie moi
înnot
nu e cald nu e frig
e nimic e niciunde e nicicând
e totul
e nimeni
nu e lumină nu e întuneric

www.deviant.art

- 8 -

Şi din nou...

Timpul suflă
Peste ţiglele roşii galbene-mai vechi
Şi turteşte casele

Plonjează de peste tot
liniar în lungul vieţii
şi dispare de unde venise...
de unde venise?

Viaţa sună în copita calului
încă de când fiorul iepei era
drumul zbătut
în cuie de potcoave

singular demers al timpului
(ce) se retrage
de fiecare dată când mor

- 9 -

Hit

În disperata căutare muzica învăluie,
se prelinge evanescentă
din încăperea pătată de umbre
pe uşă, afară, sub boltă, peste

cântăreţul ghemuit sub pupilă
goneşte armoniile sparte
tobele basul
chitara străpunsă
glasul sunetului suprem
şi noaptea adâncă din care
pleacă toate gândurile

Unde e marginea timpului...
astăzi e lună plină
să trăieşti până la sens
sau să rămâi înger?
să rămâi înger
înger
înger
îngeeeer!...

- 10 -

Echilibrul blestemului

Dacă îmi
blestem zilele

se adună în
popoare imense şi

se ascund

prăpastia
neduratei mă înghite hulpav

în vuiet de
balaur cu măsele de lup

adesea roşii din
nesomn

braţele
depărtate

bat clipa
grăbită

să piară

printre degete
se scurg cuvintele fără chip

ca o boare de
zei pe care nu pot păşi

bipolar între
blestem şi iubire mă uit împrejur

tatooooos

aşteptarea mi
se urcă la cap

când am cea mai
puţină nevoie de neliniştea

zilelor blestemate.

(21 02 2007)

- 11 -

Poezie verde

În mijlocul câmpului
singurul nuc,
istoveşte apa din cuiburile freatice
adormite uscate uitate băute
de peşti

crengile negre de umbră apleacă cerul
să se mai întunece
lângă magma soarelui orbitor
pe când un verde stânjenit curge subtil-neştiut
până la sensul pământului
unde nimic nu se pierde
totul se transformă în rămăşagul
dintre a înceta şi a continua
ca şi cum toate basmele ar fi adevărate
şi împăraţii fericiţi mai trăiesc şi acum
dacă nu au murit de mult...

Nucul rupt de furtună gândeşte iute
în cădere
la înainte de moarte ce-or fi ştiut frunzele.

original : tinypic.com

- 12 -

DESPRE ORICARE POSIBIL

2009-08-05T11:48:00.007-07:00

Despre oricare posibil

Suntem miezul acestui
univers posibil?
a ţâşnit din noi
justificându-ne?

poate am fost conţinuţi
să exemplificăm
sentimentul setei de cunoaştere
a adevărului

jucători şi jucării ai sensului
de a fiinţa
după existenţă
după sinele care ne-a precedat

poate nu fiinţăm deloc niciunde
doar în visul
acelei întrupări de Adevăr
dormindu-şi odihna

poate că universul e un sertar
încuiat
pe care ne străduim
să-l rupem
din înăuntru.

(2004)

original : ASHLEY WOOD

- 1 -

Poezie trucată

Şşşşşşşşşhhhhhhhh....
waaaaaaaaaw
shiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit
lungă seara se desface morbid
curăţându-şi unghiile înfipte în carnea rebelă
porii gâtuiesc firele roşcate din târziul sub soare
Şşşşşşşşşşhhhhhhhh....
coboară aripile din încheieturi
adesea corpul văduvit de vise se încrustează în podea
mozaic de marmură scumpă unde nu se calcă
waaaaaaaaaaw
pântecul se răceşte de atâtea gânduri circulare
balansul pleacă în stânga nemişcării
şi iubirea se vinde pentru a câta oară
shiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit
lungă noaptea străpunsă de franjuri boreale
alunecă de partea cealaltă a lumii
unde omul nu a călcat niciodată şi nici nu s-a întors.
Sşşşşşşşşşşhhhhhhhhhhhhhh.....

original : Kerukov.ro

- 2 -

NICĂIERI ATÂTA URĂ

2009-07-27T05:03:00.007-07:00

Nicăieri atâta ură

Niciodată n-am înţeles niciodată
ochiul care zboară deasupra pământului
nu se loveşte de gheţuri semeţe
nu doarme nu plânge nu oboseşte
observă
şi ne pedepseşte
amurgul nu învăţase nicăieri atâta ură
atâtea scări rupte şi cenuşă de cărţi
şi domuri uriaşe
mi-aş face un vapor
din hârtie
în portul inocenţei
să mă subţiez
şi să o iau de la început
cu un fior scurt

o rană deschisă poartă mereu margini
până trece

original : thon_01_z

Aud frica

Singurul nici atât de vis nici atât de ţipător de frig
era gândul
mai întâi şapte bărbaţi de vânt culegeau lichenii
uscaţi pe inimă când saprofite când alge

aridă,
dimineaţa împânzită cu ecuaţiile mele de umbre neroditoare

atâta vreme cât există oameni vii
scriu din mijloc
port inelul primului om
şi-l aud cum se roagă greu
aud frica

Vârcolaci

Ei se hrănesc din mine cu repeziciune
rândul meu s-a întrupat
să mă înveţe o noapte măcar
cum e lumea
O noapte ca o eclipsă de porţelan
în care umbra acoperă adevărul
o formă se lasă ascunsă
de trecerea pe dinainte

amurgul îmi tace îndărătnic
preajma se împrăştie
cade cortina

original : ASHLEY WOOD

Rugăciune

Un scurt fior tresare contemplarea
ca în întâia zi din lume
izbite sunt uşoarele biserici suprapuse
unde
în fiecare-n parte
rând pe rând
bezna destituie lumina

mysterion pogoară înfricarea
fruntea se frânge la pământ
genunchii dor
aşchii se-ascut din oase
râvnirile se încrucişează între ele
îşi pun aripile-miresme de răşină arsă

frumoase fără corp
se-înalţă dezlegate de stăpâni
cu sabia în cruce sparg marginile lumii
tatăl, sfântul duh şi fiul

Vai

Câteodată aripile de oţel bat
de-şi împreună deasupra vertebrelor
vârfurile
palizi în crisalida perforată de ceruri rotunde
oamenii clocotesc smeriţi rugăciuni
să fie apropierea de Niciodată-Văzutul
tot o pedeapsă?

pe andrelele stelelor nevertebrate
din fire de heliu
se croşetează linţolii foarte subţiri
pentru hamace
lumea următoare este compusă
din lene dantele şi bucurie perpetuă

hmmmm...

Văzusem sub călcâi

Ochiul călcâiului trebuia să sufere
absolvirea era un troc cu amurgul
niciodată în extaz
arc de crud albastru marin
prindea soarele sfârâind în apa botezului
pe unde nu umblasem?
adânciturile tălpilor se mai vedeau
departeee... printre galaxiile diforme
văzusem sub călcâi cele şapte ceruri
şi asta nu mi se poate ierta

original : ASHLEY WOOD

Brâie negre cu şnur

Destul de blândă predica bazarului
oameni şi mărfuri expuse la speculă
albi negri galbeni
scrântite limbi
fâşii
bucăţi de semne
destul de blândă predica bazarului
politically corect
trăim maldăr grămadă
locuim toate limbile din jur

dumnezeii plutesc la diverse etaje ale cerului
unde fiecare are amenajat un paradis pentru ai lui

blândă predica bazarului
fiţi cooperativi
iubiţi greşelile
nu vă învrăjbiţi

din culise vin femei şi bărbaţi
cu brâie negre cu şnur
şi se catapultează
cu toate că în paradis nu sunt locuri libere
ci îngeri

original : Jillian Tamacki

Dumnezeul din noi

nu s-a lăsat văzut
l-am rugat l-am alungat
nu s-a supărat nu s-a bucurat
Şi dacă trebuie un răspuns…
în fiecare unul e
născut şi muritor

Cruciadele

toate cruciadele s-au sfătuit în inimă
în inima mea veche
să te cucerească
să te apere de sângele năvală
să te ducă în Canaan
ţara sfântă
unde răstignită iubirea
a fost ciopârţită de vulturi
şi uscată la soare

să te spăl întâi în Marea Roşie
de toate îndoielile
apoi să-ţi curgă Iordanul
peste glezne

iubitul meu
cu nasul drept din osul frunţii
sprâncenele negre
deasupra ochilor lungi
cu pleoapele groase
în jur părul inele
coborâte la umeri
odată cu vorbele căzute în
coşul pieptului

DE DRAGOSTE

2009-06-09T08:43:00.007-07:00

Acum este carnaval

La doi paşi de mine se lipesc de pleoape
în faguri de cuvinte hexagonale
promisiunile pe care le faci
când încă nu îţi pare rău de nimic
culoare lângă culoare lângă culoare lângă
va ploua fals mai târziu
dar încă nu vorbim despre asta
acum este carnaval
toate sentimentele deghizate
se dau ce nu sunt
umblă pe picioroange cu capul în nori
cât mai sus
cât mai profund
valsul planează între pereţii din calendar
a început un an nou
următoarea iubire...

original : Jillian Tamaki

- 1 -

Deasupra nu există

Speriaţi
de capătul nenăscutului dinspre noi
şi geometriei dindărăt
în inima noastră
iubire
putem ocoli viitorul
să lunece gros din artere stufoase
cum mierea albă-n lumină?

la capăt capăt
se cojeşte crucea de lemn castaniu
voia ta vândută -
deasupra nu există
şi-ar fi unicul drum dincolo de găleţi
goale
în cumpănă.

- 2 -

Eu neputinciosul...

Măcar de-aş avea fie şi minuscule
destule cuvinte
precum bezna umbre fără margini-contur
snop fedeleş să nu se împrăştie mânate
de roata soarelui

firea lucrurilor este alternativă
ziua urmează nopţii
cum şi iubirea iubirii
moartea naşterii

de m-o ţine în răsuflarea stelelor
sub voaluri plisate
iubita mea va fi un înger
desfăşurat în bolţi suprapuse

pătruns de eter vântul-văzduh
se destramă
eu neputinciosul îţi mângâi degetele.

- 3 -

Iubire nu va mai fi

Un copil proaspăt ridicat păşeşte cu talpa piciorului
peste plânsul unui mort

câte o singură pasăre se aşează lângă mine din apă
marea tăcută n-o vede

amurgul scurs dintre stele
în care fluturii amuţesc de grija vântului

iubirea nu va fi decât un strop din mănăstirea
sfântă fără umbre

scriu de atâtea ori rostul acestor cuvinte minuscule
şi şterg

iubitul ascuns ridică laş pereţii din umăr
fără uşi fără ferestre

atâta timp cât există o ploaie
n-ar fi unicul drum spre adâncimile lui

ridicată din noapte măcar de-aş avea odihna
pledului de brumă uitat fără remuşcări
pradă luminii
sufletul logodit îţi tace-îndărătnic.

- 4 -

Iubirea trece prin suflet

Dulce la umeri îmbrăcată în mări de răcoare
iubirea trece prin suflet zeiţa cu lance
aş vrea să găsesc un vultur
să soarbă o dată doar
un cerc
să scriu din jurul ei
melancolii private
să urce la mine
înghiţind lacul fără fund
de dimineaţă bine
deosebit de verde
doar Tatăl Nostru să mă ştie.

original : ASHLEY WOOD

- 5 -

Mă lepăd

plouă tâmpit plouă plouă tâmpit
de s-a ascuns iubitul în poem
iubit-ul începe şi se termină aleator
mă uit vindicativ
promit să nu se mai întâmple
mă lepăd de toate pornirile
ca pasările migratoare spre ţările calde
şi câte şi mai câte
după care dorm
şi dimineaţa vine altfel.

original : Jillian Tamaki

- 6 -

Mireasmă de fluturi

Lătrând fluturi nocturni se pierdeau în
rugăciunile teilor cu umerii goi
şi atât de asimetrici
port pe dosul palmei
sfaturi înţelepte de păsări
după ce au întâlnit moartea cu gură de porţelan
plină cu multă mireasmă de fluturi
colţul ierbii viu se aude cum crapă
senin.

- 7 -

Vreme bună

Şterg curat cerul dimineţii
fluturii nu ştiu să tacă
şi nu se pricep la oameni
zvonuri de aer aştern în urmă
şi boare de culori ce
se scutură pe buricele degetelor
dacă îi mutăm de pe o floare pe alta.

- 8 -

Languros şi festiv

Se uitau de-a lungul şi de-a latul
se-îmbrăţişau
umblau cu taxiuri
spre următoarele inimi de spart
goneau sincopat-neştiutori
cu sentimentele atârnate de poale
bocite languros şi festiv
amurgul străpuns leşina leşios
lângă pian
lupii urlau aburi din ochi
era o generaţie eliberată
cătuşele chezaş stau nemişcate.

- 9 -

Dezgheţul

A început să piară zăpada
caută-mă iubito
mi se dezgheaţă sufletul
sloiuri amare
se-învălmăşesc la gura inimii
se subţiază cheaguri –
să la dizolvi iubito

în mîna ta de foc
dă-mi pacea

pentru cîtă vreme
dă colţul ierbii ?

pe trupul tău clipa stă pescăruş
în dorul speriat de ţărm
de m-aş opri
de m-ai opri

oricum pînă la iarna următoare
apa iubirii
e pregătită să te scalde
într-o camee sfîntă.

original : brunetto de batte

- 10 -

Formă

Luna împinge soarele
de pe cer
precum o iubire pe alta

precum vezi iubirile au formă
şi încap în toate geometriile
piramidă lângă piramidă
cu vârful înfipt în carne
sau arătând spre cer
învelite în coajă să nu se-mprăştie
printre celelalte sentimente

vorbele iubirilor au formă
şi de cuţit
durere închegată
izvorăşte sângele proaspăt
să le adape

în ceaţa lichidă
gâlgâitoare plutesc
începuturile şi sfârşiturile
aproape identice.

- 11 -

Cine sunt

Mă gândesc la tine dar
dacă dau coaja la o parte
sunt eu
îţi văd mâinile pe coapsă
coapsa mea
tremurul şi fierbinţeala pielii mele o văd
sub mâinile care îţi poartă linia vieţii
când simt că te iubesc
mă gândesc
cum arăt când ziua începe cu tine
sfinţenia mea
cine sunt
de nu-mi pot lua gândul de la mine
mă văd fremătând
se-îndoaie pântecul avid
mustind în aşteptare
şi tu ? unde eşti tu ?
cine sunt ?

original : Jillian Tamaki

- 12 -

Eram liliac

Te-aş fi simţit când ai intrat în spaţiu
dacă nu mi-ar fi fost astupaţi ochii şi nările
mâinile strivite lângă coapse
ţintuită şi oarbă nu-ţi miroseam arterele
puteam să te gândesc doar
cu câte-un jet de vorbe te reperam în prag
eram liliac.

original : Jillian Tamaki

- 13 -

Pe partea cealaltă

Ochii mijiţi la iubire
se închid cu zgomot
printre degetele flămânde
acum inocenţa cu obrazul pe pământ
râde în alcătuirea clipei
sfredeleşte un loc în inimă
unde ne vom întoarce
să bănuim adâncimea trecutului
cu capul în jos vom ieşi din valuri
pe partea cealaltă.

- 14 -

Perfidie

Să mă fi urcat în carul mai mare
să fi dat bice calului albastru
în cădere steaua lui Paracelsus
să fi ars frâul în sute de bucăţi
de libertate

să fi pus planeta roşie ca un arc
pe fruntea miresei palide
în căutarea mirelui

să fi ştiut că stelele cad din negura timpului
purtând toate nălucile de la început
lăsând printre cuvintele adormite
boarea apusului următor ca pe o pâine
caldă

să fi auzit calul şoptind copitei de argint
iubirea nu moare se mută perfid
în altă mireasă.

- 15 -

Orizont spart

Sirena vaporului izbeşte orizontul
îl sparge
pământul este încă rotund ?
paralele sfori albe se zbat
vărgat-chinuite în vântul cel negru
al cerului fără stele
departe te lovesc
unduim un răstimp împreună
nu ne vom întâlni
ochii tăi ca o coajă de pom
se deschid în vid ca într-o apă moale
porneşti cu spatele.

- 16 -

Tu eşti subţire

Eşti subţire
te cheamă subţire
buze subţiri
sprâncenele
pleoapa când se miră
şoldul
pulpa
glezna
talpa în pantofii de lac
subţire ca secera
ca dimineaţa plăpândă
la marginea pământului
lumină dispărută
sub uşa furată
de somn

- 17 -

Horoscop

Când omul de lângă tine
se dă de-a dura printre cuvinte
te urci în metrou şi citeşti
ziarul vecinului
horoscopul se pliază demn
intră în întâmplările cele încheiate
chiar te răsplăteşte cu o zi
mult mai bună care împunge
statistic norii ce te sufocă

dumnezeirea face semn
să cobori.

- 18 -

BUCOVINĂ

2009-06-08T11:48:00.007-07:00

Devorah

Devorah a plâns toată noaptea...
dimineaţa am lăsat cadavrul în cocină
pământul îngheţat nu primea gropi
rămânea încuiat

când sufletele nu se puteau înveli cu pământ
cazmaua îşi frângea gura deja ştirbă
pumnul izbea până la os

pielea ca un sac prea mare ne ţinea
cu chiu cu vai în aceeaşi fiinţă cenuşie

păduchii îi adunam cu pumnul
eram mânaţi mai departe la Bug...
să ne înfigem în gloanţele
gunoierilor de oameni

aruncau maldărele de morţi
să cureţe rasa,
să înceapă o lume blondă
cu ţestele normate
necuraţi eram
ne aşteptam rândul
blestematul pământ înţepenit
nu se căsca să ne-înghită
rămâneam morţi pe zăpadă
fără stăpân fără rude fără rost

Gestul

Sună clopoţelul
sub limba zdrobită
străzile se fărâmă de frică
lângă căruţa cu trupuri
cioclul strigă: Mes !!!
îi trage de picioare din casă
îi adună goi

bolnavii de tifos

Trupuri îngheţate de oameni
împrăştiate pe zăpadă
sângele rămas înăuntru
bolnav
se încheagă pe ţevi
câinii sălbăticiţi
sfâşie morţi calzi încă

gestul este să-i îngropi
după ce au tăcut.

original : Adrian Grauenfels

Memorialul Holocaustului din Berlin

LEUŞTEANUL STRĂIN

2009-06-07T09:56:00.007-07:00

Plecare definitivă

Trenul părăseşte o lume hulită
Gara îngropată în ploaie
Scrîşnetul roţilor înăbuşite de ceaţă
Silueta agită mîinile albe

Geamul pocneşte în ramă. Linişte.
Liniştea plecării definitive.
Aşteptarea.
Aşteptarea luminilor neîntrerupte
Din lumea promisă.
Cîteva ore. Ploaia curge gri, umedă.
Viena primul popas. Difuzoarele din gară.
Şi începutul fricii.

original : brunetto de batte

- 1 -

Leuşteanul străin

Cerul înalt desenat cu nori şi lumină
pămîntul verde şi negru brăzdat de case
uneori luna cînd soarele trece deasupra
liniştea
pădurile străine pădurile de acasă
aceeaşi linişte aburind dintre trunchiuri
ridicîndu-se şi învăluind luna
trupul meu golit către cer
şi Înăuntrul ascultînd simultan roua
ce picură foşnind
în grădina mamei.
ţipătul păsării doboară visarea
sufletul se sfărîmă casant
privind cioburile, ochiul meu
numără: casa de aici, casa de acasă,
Casa !
încolţeşte jos leuşteanul străin
şi ciorba străină se răceşte pe masă
palma rănită
se retrage în buzunarul de la piept
unde inima se scaldă în dor de acasă.

www.photobucket.com

- 2 -

Emoţia unui emigrant ucis
sau schmetterlinge im bauch

Moneda curgea fără muchii
în buzunarele încuiate
suduind compact ultimul noroc
Săracul îşi paria gîndurile
pe cap sau pajură
oricum
pe ambele părţi era numai înpoiul
Stupul străin îşi depunea mierea
la bancă
Ferrari curgea roşu
pe singura autostradă
fără semne de circulaţie
cu toate că benzina
era mai scumpă
decît toate amintirile
În zare pămîntul natal
vărsa guverne
fără guvernanţi
regele îsi depăna amintirile
la radio
Dormit în stradă
emigrantul
număra supele de caritate
scuturîndu-se de emoţie
cînd a întîlnit
podul palmei
unde moneda
se ascundea
de ruşine

Trenul arcuindu-şi coapsa
semnalului de alarmă pe cînd
doctorii nu l-au urcat în maşina salvării
asigurarea era pentru ultimul drum
început.

original : Gin@

- 3 -

Peisaj german

Obloane
toate geamurile
de la toate casele
au obloane
albe verzi roşii pământii
de câteva ori pe zi
se închid aripi grele
bubuie sec în rame
mai ales seara
ghilotinează aerul
împiedicând luna
să se arunce
în camerele unde
înoată oboseala

casele se baricadează
în ele însele
întunericul umple bine
din perete în perete
spaţiul în care somnul
rămâne sechestrat
un vis nu zboară
prin aerul greu
şi compact ca mierea

mă trezeam udă
în întunericul de bivol.
- şi nu deschideai fereastra ?

s-ar fi trezit
vecinii. Obloanele
sunt mai zgomotoase noaptea
nu ştiam când se luminează...
după ceas
putea fi 7 seara
7 dimineaţa
n-am mai folosit obloanele
s-or fi înţepenit.

- 4 -

Vizită în Limbă străină

în jur ceilalţi
printre cuvintele străine şi înstrăinate
graiul pierdut
ca pantofii rămaşi prea mici

păşeam cu disperare, rotund,
în noii pantofi mari şi necunoscuţi
ca într-o fîntînă adîncă
fără găleată

ochiul nu se lovea de lumină
iar glasurile roiau pierdute
în pâlnia ecoului decedat

gurile oaspeţilor arcuiau între ele
jocuri (jocul înţelesurilor (interzise)

erai printre ceilalţi
fără să te ţin minte o boabă
mi-amintesc numai că
dacă m-ai fi iubit
privirea nesfîrşit mătăsoasă
ar fi spart silabele necunoscute
în mii de fărîme
ce s-ar fi aşternut moale
deasupra fricii.

- 5 -

Întuneric de frică

Terasa plutea deasupra ierbii
lăsând să cadă întunericul
din jurul lunii
inima încolţită frig fără aer
trăgea bezna în piept
întuneric de frică
pătruns până la stele
până la suflet
cuvintele străine
de s-ar fi spart !
de ne-am fi mărturisit !
Terasa continua fără aer
între noi.

- 6 -

Guido, lasă parcul gării

Guido, întoarce-te acasă
Lasă parcul gării
Gol de tine
Şi vino
Va fi bine...
Vei vedea...
Dar Guido
Hai acasă.
Mîinile tale
Sunt negre
Şi atât de neliniştite.
Ai primit o scrisoare,
N-am deschis-o,
Nu poţi să o laşi
Fără răspuns...
Guido,
Mîncarea este mereu
Caldă pe masă.
Profesoara de germană
M-a întrebat de tine,
I-am spus că eşti bolnav,
Palid, cu ochii tulburi
Şi ai mereu nevoie de bani
Să-ţi cumperi
Praful acela blestemat.
Câinele flămând şi însetat
Te urmează pe aleile parcului
Unde colcăie bolnavii
Cu mâinile negre
Şi ochii pierduţi.
Maşina verde a poliţiei
Aşteaptă neputincioasă
Vre-un dealer.
Şi tu Guido...
Hai acasă.
Am îmbătrânit repede
În ultimele trei luni
Trebuie reparat gardul
Vecinul a murit
Săptămâna trecută
Şi berzele de lângă poartă
Au plecat Guido.
Vine iarna
Şi tu cu mâinile tale negre
În care acul nu mai încape.
De ce nu vii acasă Guido ?
Aştepţi maşina roşie
Cu înlocuitor de cocaină ?
Nu mai ai bani ?
Sau... poate...
Te-ai hotărât
Să vii acasă
Guido

mască de bronz din Rapolano

- 7 -

Exil

Moartea începe de la rădăcină
nu mai ai limbă
nu mai ai trecut
nu mai ai patrie
începi să mori
simţi cu vârful degetelor.

original : Reţeaua literară - munteanu liviu

- 8 -

Uşa se închide pe ambele părţi

Mă doare litera A pînă-în măduva gurii
de-alungul dinţilor lipsă limba îşi face de cap
scuipînd vocabule străine sau doar înstrăinate

colierul alfabetului mi-l pun sub rochia de bal
mirosind toată noaptea a poezie tîrzie
de-A-casă rămîne o casă
mai anonimă cît steaua neprivită la margini

şi de cîte ori vin
uşa se-nchide pe ambele părţi
cu toate că litera A
şi-a pus şi pălărie de vară
împotriva uitării

alungată pieziş mă întorc în viitorul din care
mă dor phonemele strivite sub coroana dinţilor de lapte
şi parcă ce-aş putea să fac
sorb ce-a rămas cu multă apă proaspătă.

original : brunetto de batte

SPOVEDANIE DECORATIVĂ

2008-11-16T16:44:00.007-08:00

Basm de toamnă fără revoluţie

Se pare că
fulgerul industrial căzuse neghiob
în mijlocul pieţei
fibrele porţilor oarbe arzîndă
îşi ascundeau ochii sub gratii
tarabele zgomotoase
se-nghesuiau galben roşu
mirosind a resturi de toamnă
trecută de genunchi
şi precupeţele, vai, locuind
pe pungile murdare de reclame
plîngeau
fumul lingea pietre după ce obosit
fusese martorul tuturor
copacilor morţi în picioare
fetiţele înveşmîntate-n funingine
îşi căutau şosetele albe
cu care să se facă nevăzute
în ciuda sîngelui bolborosind
la capătul inimii dinspre pîntec
porumbeii de pe îndrăgostiţi
îşi puseseră armurile la uscat
şi cu grijă se împerecheau
fără nuntă

dimineaţa ar fi semănat cu o revoluţie
dacă seara înainte de culcare
nu am fi băut şi timpul
se pare că

Băsmuind…

Vălul lunii dezveleşte coapsa pădurii
unde stau încrustate zânele
codrul mai bătrân îşi pavează scorburile
de la început
Metodic prinţul caută mărul până la floare
recuperându-şi în sfârşit liniştea pierdută
Resturile de pâine fac trilul,
în guşa plină
drumul către casa părintească
e de nerecunoscut
Pe câmpul de luptă
Homer adună săbiile rupte
care numără morţii
Inspirată luna nu mai citeşte poveşti
zânele bune au ajuns în stradă
şi cele rele
iar nunţile sunt cu dar
sau deloc

Cântecul mizerabil

Cântecul mizerabil
era în top
ziarul ţipa fără să-l întrebe
nimeni
eticheta jachetei
îmi ruina
ceafa
în buzunarul
din stânga
ceaşca se răcea
goală
şi ziua începea
de la început

Unde e timpul
anemic
ce mi s-a dat
fără vină

Ţesut
luni deasupra
marţi dedesubt
şi miercuri
s-a rupt.

Totul este să scrii vinerea

Totul este să scrii vinerea după-amiaza
când ploaia izbeşte păsările
de grumazul casei
pic pic picur
să scrii cu ploaia care adună în jgheab
idei despre nemurire
ca şi cum acolo sus
timpul s-ar destrăma în mesaje umede
când helicopterul îngreunat
se învârte brusc în jurul rotorului
şi cade...
vinerea după-amiaza când străzile gem
de apa neîncăpută în pâlniile pamântului
şi picioarele umblă stinghere
sub stăpânii ascunşi în umbrelele veştede
ziua când preţurile cresc nevăzute
în magazinul închis până luni -
politicienii şterg cu ziare
geamurile parlamentului
prin care oricum nu se vede afară.

Microsoft document
(lui Carmen)

Ascunsă sub clic
semnată Y
prietena mea cu capul în jos
sau tălpile spre lună
trup de praştie
ochindu-mi asemănările
şi găsindu-le
prietena mea Y
eşti blondă…
ba nu
eşti frumoasă…
ba nu
eşti ştiutoare
ba da…
îţi citesc ochii
în litere
mă înveţi România
rătăcită-n Balcanii
atlasului de pe rafturile
nemţeşti
cum păşeşti
cum miroşi
cum suni
cum ai ochii albaştri
ba nu
negri
să ne întîlnim
ba nu ?…

Multi-Media

Fata sărea coarda deasupra
oraşului
în stânga bisericii
sânii rămâneau avântaţi
în timp ce părul
se lăbărţa peste nori
soare-lună

o domnişoară sufla în tubă
aerul rămânea neclintit
într-o antenă de televizor
se agăţase luna şi în lighean
o stea bulbucată făcea baie
în Dubai
pălăria de paie se rotea dezinvolt
pe buzele orizontului
deoarece steaua cu coadă sfârâia
în vânt anostă

SPAŢII VIRTUALE

2008-11-16T16:19:00.007-08:00

Culcată în cer

Culcată în cer
trag colţurile stelelor
să m-acopăr
timpul îmi dârdâie oasele
Dumnezeii se plimbă nestingheriţi
de la o formă la alta
vâjâindu-mi pe la urechi
că n-am paşaport pentru nici o împărăţie

eu nu vreau nicăieri
vreau să rămân în cer
între vieţile arse la capete
în morţile înşirate pe sârma trecerii din...
spre...

un înger milostiv şi singuratic
îmi curăţă cu aripa stângă
amintirile una după alta
în vreme ce cu dreapta
mă-ndeamnă paşnic
să-mi ocolesc întrebările

mireasă de zei montez soarele
într-o pupilă, luna alături
după care ziua şi noaptea
înţepenesc la zenit
în cer se-aşterne liniştea
unde dorinţele putrezesc
fără stăpâni.

www.photobucket.com

Lumina se arunca nimicitoare

În odaie becurile tăceau vinovat
când soarele sfârteca de amiază

lumina se arunca nimicitoare
bolborosea lugubru
se tăvălea grăbită pe burta cănilor de lut
ţâşnind prin toartele ovale

lumi virtuale se-înfăţişau
din viscera nimicului cu uşile crăpate
şchiop, burduşit, inert
dulapul de lemn pătrundea în spaţiul confuz
sub sticla tablourilor se repezeau amintiri
într-o alunecare necontenită
până la singurătatea cea mare

aerul miop se-nvolbura transparent
curgea pe podea din perdelele moi
mirosul sătul de carne speriată
lovea pereţii cu limba de clopot

cărţile arestaseră
multele netrăitele nimicitoarele
vieţi

din prichiciul ferestrei începea altceva
jos pe trotuar sângele îşi făcea loc spre canal.

Ist ein Traum, kann nicht wirklich sein,
(daß wir zwei beieinander sein.) – Hofmannsthal

Când şi când
Soarele mai şi susură de amiază.

original : brunetto de batte

Ca o plantă fără gânduri

Fiinţa mea descreierată
stă fără gând în noapte
plantă ce-şi leapădă frunzele
în marginea prăpastiei de gheaţă
firea îşi hibernează moartea
fără revolte, fără paradisuri
înapoiul neinventat
se-îngroaşă mândru
ca flacăra ce pârjoleşte
toate naşerile din care venim
beţia nefiinţei jur-împrejur
mă ţine în braţe
ca o singură iubire
definitivă.

Spumă de cer

Timpul curb ca o magmă
Se-alintă-curge pe creştet scârţâind din ocol
chipul mi se ridică deasupra
strălucind ursă minusculă pe marginea nopţii
prelungit gândul se încordează roz-alb
aş muri aş rămâne mult mai tânără
nu mi s-ar auzi paşii
spumă de cer aş primi sub tălpi
de la necunoscut

original : Jillian Tamaki

RETRO VERSIUNI

2008-11-16T14:18:00.007-08:00

De înduplecatul ploii de iunie...

2008-11-11T15:23:00.007-08:00

Soarele nemilos
hotărît să rămînă
mereu la amiază

înfiptă în burta
pămîntului satului
crăpată
cumpăna stă fără umbră

apa uscată freatic
pînă la rădăcinile
încleştate în lutul pustiu

fierbintele curge pe case
alunecă din burlane
la talpa umbrei
ce trage să moară

verdele s-a vopsit în galben
şi a plecat de pe frunze

Ţăranca cu fotele negre
pe călcîie crăpate
aduce ultima apă
puţină, gălbuie
să-încheie păpuşa de lut
plămădită sărac
în coşciugul de lemn
înflorit
purtată pe bocet de moarte
aruncată în malul secat
de sub sălcii
nevinovată
Caloieneeeeee….

"Caloiene,
Ene!
Mă-ta
Te cată,
Prin pădurea deasă,
Cu inima arsă!
Prin pădurea rară,
Cu inima-amară
Şi ea că te plînge,
Cu lacrimi de sînge,
Ioane, Ioane
Caloiane!"

Ploaia se adună deja
în butoaiele cerului
înduplecată.

Cerdac cu rîndunele

2008-11-11T15:21:00.007-08:00

Cerdacul pardosit galben
strecurîndu-se repede
rupe lumina printre stîlpii
înmuiaţi în var

păsări bifurcate albe-negre
lasă prada să crească
în puii ţintuiţi gureşi la tavan
şi copilăria
cu burta plină de caise verzi
cu pulpele în colbul secetei
şi vecina saşie
pentru că cea din stînga
are un ochi negru
şi unul albastru
sîmburii pepenilor
scuipaţi în brazdă
printre dinţii de lapte
ai nepoţilor
bunicului de o sută patru ani
adormit definitiv pe bancă
bujorii mărarul petuniile
reginele nopţii busuiocul
cimbrul pietricelele

Ţăranca cu foile negre
urcă să încuie celarul
sau să deschidă geamul
în casa cea bună
unde nu stă nimeni.

Colbul

2008-11-11T15:18:00.007-08:00

Nicolae Grigorescu

Moale sub călcîi
mătăsos noaptea
pietrele îmbrăţişate
ca ouăle de cuib
uliţa din gard în gard
purcede ca o apă gri
.

fierbinte ziulica
adînc sub talpa roţii
cleios printre degete
cînd plouă
.

caii tuşesc ochiul roşu
sub ochelarii de lună
sudoarea trage
malurile negre
la vărsare
Ţăranca cu fotele-n brîu
scutură de praf grădina
scutură perele
brazdele
scutură colbul din geamuri
mormane

Venise satul îmbrăcat

2008-11-11T15:15:00.007-08:00

Venise satul îmbrăcat
în fuste negre şi cămăşi cusute
prosoapele noi de pomană
atârnau pe umerii crucii nescrise
lumânările strâmbe alungau duhurile
din jurul colacilor cu intarsii palide
de post
coliva se-ascundea în coş sub şervetul de zestre
bocetul cu broboadă pusese stavilă morţii
venită mereu prea devreme

Lasă-l bre să moară
mortul
trei zile l-ai întors...
sufletul nedumerit nu ştia încotro

.

Prohodul ameţit de tămâie
umbla de la unul la altul
până în turla bisericii

.

ţăranul cu ochii plecaţi
se-întreba dacă Dumnezeu îl vede.

Între vecini

2008-11-11T14:38:00.007-08:00

Strigătul încremenit la poartă
răguşit
se ascundea sau nu
lîngă vergile gardului
bătut în oale de lut
de parcă luna şi soarele
se scurgeau printre toarte
mirosea a seară
şi a mămăligă
cărarea timidă
lîngă fîntîna cu găleţi
se sprijinea de mixandre
Ţăranca în fotele negre
asculta întreit
Venitul din poartă
- Ţaţă Sohicoooo…
dă un ciur de mălai

şi strigătul pleca
pierdut din ochi
cu aur în poale

SCRISURI... MAMĂ

2008-11-11T14:14:00.007-08:00

Şansa nefolosită

Spre seară
s-au dat jos de pe umerii mei
anii vii
s-au sfătuit eficient
şi s-au dus

înainte
au sprijinit oglinda la înălţimea ta
să îţi răsfrângă sufletul

îţi las acest neblestem fiule
să nu mai poţi îndrepta nimic
să stai în vârful morţii mele
morţii tale
şi să fie prea târziu

nimic nu mai e cum a fost
şi de aceea totul este posibil

www.flickr.com/photos/playingwithpsp/

- 1 -

Uşile noastre, mamă

Uşile noastre sunt în univers deschise
vizavis
lumina umblă nestingherită
una către cealaltă
chiar întunericul
cuvintele se împacă
peste praguri
cresc aluat cald
din tot trecutul
râdem plângem tăcem
uşile nu sunt uşi
ci nemărginiri ale sufletului
care primeşte şi dă
nimic nu rămâne
când va fi...

- 2 -

De-a lungul

Umblu ca o umbră
de-a lungul zilelor mele

nu ştiu să pierd...
nu ştiu să pierd
nici să câştig
adesea nu ştiu să dorm
pierd visele cu ochii deschişi
mă împotmolesc
în cuvintele de legătură

original : Ashley Wood

- 3 -

Crinii de carnaval

ce vor fi însemnând toate acestea
marea tăcută nu vede
amurgul scurs dintre stele
în timp ce măruntele clipe aburesc perfid
geamul uitării
mă plimb pe literele acelea de-o şchioapă
plicuri reci
săpate adânc de furtună
deasupra
ceea ce e roditor
e ora şase
mamă eu cred că îmi tremură mâna
trage targa mai aproape de crudul albastru
murmurând albul de ou pe crinii de carnaval
mă simt pătrunsă de păsări care
îmi reproduc gândurile
steaua căzătoare n-o mai pot ţine
...să cadă să cadă canonade
tuberculii morţilor

- 4 -

Cu mâna la gură

cu mâna la gură ascult
aripile smulse şi lăsate singure
capetele cuvintelor fără trup

ar trebui să sapi fiule
să râcâi pământul din mine
departe o fereastră bine închisă
prin care poţi privi zilele goale
păsări bezmetice şi-au frânt ochii sticloşi
după care n-au mai ştiut încotro
maldăr de drumuri repezite în geam
din călcâie întoarse
la poartă scârţâie timpul bătrân
aprilie rodeşte (ninge) fulgi neroditori

original : Gin@

- 5 -

Copiii mei spun că repet aceeaşi propoziţie

Copiii mei spun că repet mecanic
aceeaşi propoziţie defectivă de predicat
în care nu se întâmplă nimic
maşina nu mai intră-n viteză
gândurile se abat tot mai rare în cutia cu roţi dinţate
unde colţii de fier scuipă amintirea halatelor albe
din jurul stomatologilor cu lămpi, cleşti,
pansamente provizorii şi xilină pentru amorţitul durerii durerilor

copiii mei şoptesc în noaptea către luni
că am alzheimer şi uit când m-am născut
că m-am născut de fapt
pentru ce să fi făcut-o tot mă întorc
în netimp – să mă fi născut? oare...
după care schemă logică? pe ce ramură iterativă

schimbă critici în pat tot între ei
după ce mi-am luat somniferele ca să fie siguri
că nu îi aud dar eu îi visez în felul de vise de dragoste
ce mi-au mai rămas după putrezirea adolescenţei
în fiecare dimineaţă ştiu totul le-am trăit până la năucire

profeţii mei spun că îmi voi pierde inima în nepoţi
sângele lor va fugi cu mine în toate arterele
şi voi găsi adăpost
între timp voi fi uitat că am fost şi urmele
vor fi şterse din pragul uşii bondoace
primăvara şi toamna şi vara se vor încolăci pe rug
peste un fulg de zăpadă primul de la-nceput

copiii mei cred că nu mă pot adapta liniştii universale

următorii mei spun să nu mai urc scările
depozitul de amintiri se revarsă aluat supradimensionat
sisific cobor, arborat steagul cărunt
cobor cobor cobor
unde rămân singură ca într-o ţeavă de tun.

- 6 -

Cântecul mamei adormit

Plecând urechea la singurătate
auzeam un poet vinovat sau nebun murmurând
din nou înfricoşător era mulţumit
predica în sens unic de la el la mine
scriu de multă vreme doamne probabil pe pieptul de lemn
numai noaptea
de unde eşti iubire ?

va fi cântecul mamei adormit
în cojile de ciuturi goale scobite de vis de gând?
nu ştie nimeni
poţi trăi aşa departe ?
sub un cer deasupra pământului
eu cred că toată eşti iubire

original : brunetto de batte

- 7 -

Aproapele

până la tăişul bisturiului
ridicat în dreptul inimii
să-ţi despici sentimentele
apleacă-ţi capul
sub iubeşte-ţi aproapele
cine-i
părintele
iubita
vecinul
prietenul
duhovnicul
nu multe sunt diferenţele
tu eşti şi mai aproape
iubeşte-te
pe tine

- 8 -

Când nu voi mai fi

Când nu voi mai fi
nu voi lipsi nimănui
voi privi din cenuşă

lunii care mi-a apăsat umbra în zid
gutuiului ce l-am sădit
l-am crescut
l-am tăiat
fiului ce l-am alungat din gânduri
culcuşul vieţii
să-l umple destoinic cu griji

voi privi din cenuşă
cu cei mai mulţi ochi
stârniţi de-o petală de vânt
la colţurile străzilor

când nu voi mai fi
ce va fi?

original : brunetto de batte

- 9 -

Fabrica de foarfeci

Secundele trăiesc
restul se prăvăleşte în găleata cu nimic
în miezul oraşului
fabrica de foarfeci fiule
cu una am tăiat vâna ce te ţinea în mine
apoi am zimţuit foi albe în dantele
deformam spaţiul odăii

într-o seară ai tăiat
fără să-ţi tremure rădăcinile
casa părintească
jur-împrejur din trecut
ce-ai semănat în loc...
o pată de vânt fără corp

- 10 -

Suntem statistici

fiule,
suntem statistici
eu mai multe
pentru că am trăit mai lung

mă înghesui într-o viaţă moartă

uşa se bălăbăne în toc
clanţa clănţăne şi se închide vânjos

întrebările clipocesc
flori negre fără petale
în mirosul neputinţei
mă-nvăluie fuioare
îmi rup vasele şi dinţii

- 11 -

Întemniţat în sânge

Mi-am deschis venele
(să mă privesc
să te privesc)
să ştiu adânc
de unde pleacă totul

în ziua când voi trece în salcie
nevăzutul meu se va revărsa
în fiecare petală
scuturată pe locul
unde trupul
nu îmi mai aparţine

uite-te în oglindă fiule,
uneori îţi voi vorbi
din tine însuţi şi
nu te vei putea apăra

vei putea uita liniştit
ca dimineaţa visele

mă vei putea radia
din formalismele lumii

vei putea topi cheia casei
vei putea înfunda urechile
la glasul meu
care va pluti o vreme în aer
până să intre anonim
în zgomotul universului

te vei putea dezbrăca
de toate amintirile părinteşti
şi bune şi rele
dar vei rămâne fără voinţă
şi faptă
în faţa oglinzii
unde tu însuţi te recompui
şi din urmele mele

întemniţat în sânge
în ciuda ta însuţi
te vei întâlni cu mine
în fiecare bucăţică de timp
în fiecare celulă vie
sau de-abia murită

voi exista acolo
indestructibil
în salcia mea
în salcia ta
în salcia copiilor tăi
amestecată parte
în gândul nerostit
sau nici măcar gândit.

original : Ronald Davis

- 12 -